Vineri, 22 martie 2019, ziua când creştinii ortodocşi, care respectă sărbătorile pe silul vechi, au prăznuit pe cei 40 de mucenici din Sevastia, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sloveanca, rn. Sângerei (preot paroh – Prot. Valeriu Cernei, vicar-administrativ al Episcopiei de Bălţi).
În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la viaţa creştinilor din primele veacuri creştine, la rolul sfinţilor în viaţa creştină şi la curajul de a mărturisi credinţa adevărată de cei patruzeci de mucenici din Sevastia. Vorbind despre rolul sfinţilor în viaţa creştinului, PS Antonie, între altele, a menţionat: „Sfinţii pe care îi avem în calendare au menirea de a ne menţine conştiinţa de creştini trează, de a ne aminti că scopul viaţii este sfinţenia. Fiind oameni ca şi noi, ei au biruit păcatul şi au câştigat viaţa veşnică. Fiind casnicii lui Dumnezeu, sfinţii ne invită pe toţi în Împărăţia Cerurilor”. „Ei sunt modele de viaţă şi făclii care ne luminează cale spre fericirea veşnică”, a mai spus PS Antonie.
PS Antonie i-a mulţumit părintelui Valeriu pentru activitatea pastoral-misionară desfăşurată la Sloveanca şi Răzălăi în cei aproape douăzeci şi şase ani de slujire preoţească în cele două localităţi.
Părintele Valeriu a mulţumit, la rândul său, pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe păstorul Episcopiei de Bălţi să mai vină la Sloveanca şi cu alte ocazii..
Istoric: Temelia pentru biserica din satul Sloveanca a fost sfinţită în anul 1934 de către episcopul Visarion Puiu, care în calitate de episcop de Hotin avea reşedinţa la Bălţi. Până în anul 1940, când trupele sovietice au invadat ţara, sfântul locaş a fost înălţat până la gemuri. Construcţia mergea anevoios pentru că piatra era adusă, cu carele cu boi, de la Cosăuţi, judeţul Soroca. După 1944, în timpul regimului sovietic ridicarea sfântului locaş a fost imposibilă. Spaţiul bisericii neterminate a fost utilizat, de cooperativa sovietică din localitate, pentru uscarea tutunului. Lucrările de continuare a ridicării sfântului locaş au fost reluate, la iniţiativa unor buni creştini din sat, în anul 1989. Biserica a fost sfinţită în anul 1992 de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, astfel firul canonic al ierarhilor de acelaşi neam şi al jurisdicţiei canonice a Mitropoliei Basarabiei a fost reînnodat. Din data de 3 martie 1993, la Sloveanca păstoreşte părintele Valeriu Cernei, vrednic slujitor al Mitropoliei Basarabiei. Pentru faptul că este slujitor la Mitropolia Basarabiei, părintele Valeriu şi membrii familiei sale au avut mult de suferit după 1992 încoace.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi