Luni, 07 februarie 2022, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, însoţit de PC Preot Dorian Revenco, protopop de Bălţi, şi PC diacon Anatolie Graur, a făcut o vizită la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălţi (director - Elena Ungurean).
Preasfinţitul Părinte Antonie a înmânat, cu această ocazie, o bursă „Mitropolit Visarion Puiu” unei eleve de la această instituţie de învăţământ. Domnişoara bursieră a primit din partea ierarhului Episcopiei de Bălţi şi o Carte de Învăţătură de Credinţă Creştină Ortodoxă.
PS Antonie a mulţumit profesorilor de la Liceul „Vasile Alecsandri” pentru munca lor jertfelnică şi a menţionat că Episcopia de Bălţi în activitatea sa o atenţie aparte o acordă tinerilor, încercând să-i sprijine pe cei mai harnici la carte.
Doamna director, Elena Ungurean, a mulţumit pentru bursa oferită Liceului „Vasile Alecsandri”, amintind şi de bursa din anul trecut şi de cele două calculatoare donate de Episcopia de Bălţi elevilor de la instituţia de învăţământ pe care o conduce. Cuvinte de mulţumire a adresat şi eleva bursieră.
Bursa „Mitropolit Visarion Puiu”, în valoare de 850 lei, este oferită de Episcopia de Bălţi, lunar, timp de zece luni, liceenilor şi studenţilor, de la instituţiile de învăţământ din jurisdicţia Episcopiei de Bălţi, care sunt harnici la învăţătură, dar provin din familii cu venituri modeste.
În anul de învăţământ 2021 – 2022, Episcopia de Bălţi acordă, pentru zece luni, 20 de burse „Mitropolit Visarion Puiu” (850 de lei) şi 10 burse „Mecena Vasile Stroescu” (700 de lei). Bursele „Mitropolit Visarion Puiu” şi „Mecena Vasile Stroescu” sunt oferite cu ajutorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, păstorită Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, păstorită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif.
Mitropolit Visarion Puiu (1879 - 1964) este primul ierarh care a păstorit la Bălţi (1923 - 1935), iar Vasile Stroescu (1845 - 1926) este cel mai mare filantrop român din Basarabia, care a făcut mult bine semenilor săi şi rămas în conştiinţa urmaşilor ca mare ctitor de şcoli, spitale şi biserici. Aceste burse vin să ne amintească de modelele pe care le-am avut noi în acest spaţiu şi care suntem chemaţi să le urmăm.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi