PS Antonie: „Rugăciunea ne umple sufletul de lumină şi ne apropie de Dumnezeu”

 

În seara zilei de marţi, 8 martie 2022, cea dea doua zi din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat la biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca (preot paroh PC preot Florentin Constantin Doboşeriu, consilier eparhial), în cadrul Pavecerniţei Mari, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti ca o perioadă de pregătire pentru Slăvitului şi Luminatul Praznic al Învierii.

Vorbind despre rugăciune, PS Antonie, între altele, a spus: „În perioada Postului, când reducem hrana materială, suntem îndemnaţi să înmulţim hrana duhovnicească: rugăciunea, lecturile cărţilor sfinte, facem mai multe metanii şi înmulţim faptele bune. Suntem îndemnaţi să înmulţim rugăciunea, pentru că rugăciunea este vorbirea noastră cu Dumnezeu. În urcuşul nostru către Luminatul Praznic al Învierii, dacă ne rugăm, noi nu suntem singuri, ci noi urcăm împreună cu Dumnezeu. Rugăciunea ne umple sufletul de lumină şi ne apropie de Dumnezeu”. „Să înmulţim rugăciunea pentru ca timpul Postului Mare să fie o perioadă de luminare a sufletului şi de creştere duhovnicească”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie i-a îndemnat, de asemenea, pe cei prezenţi, să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume şi încetarea războiului din Ucraina şi să aibă grijă de sănătate în contextul noii boli molipsitoare, Covid-19.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi