PS Antonie a înmânat o bursă „Mecena Vasile Stroescu” unei eleve de la Gimnaziul din satul Trinca, Edineţ

 

Joi, 10 martie 2022, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, însoţit de PC Preot Dorian Revenco, protopop de Bălţi şi PC Preot Igor Roşca, protopop de Edineţ şi Donduşeni, a făcut o vizită la Gimnaziul din satul Trinca, raionul Edineţ (director - dna Angela Lambarschi).

Preasfinţitul Părinte Antonie a înmânat, cu această ocazie, o bursă „Mecena Vasile Stroescu” unei eleve de la această instituţie de învăţământ. Domnişoara bursieră a primit din partea ierarhului Episcopiei de Bălţi şi o Carte de Învăţătură de Credinţă Creştină Ortodoxă.

Doamna director, Angela Lambarschi, a mulţumit Episcopiei de Bălţi pentru bursa oferită instituţiei de învăţământ pe care o conduce, amintind că este al doilea an când Gimnaziul din satul Trinca beneficiază de o bursă din partea Episcopiei de Bălţi. Cuvinte de mulţumire a adresat şi eleva bursieră.

Satul Trinca este satul de baştină al marelui filantrop Vasile Stroescu, numele căruia poartă una dintre cele două burse ale Episcopiei de Bălţi.

Bursa „Mecena Vasile Stroescu”, în valoare de 700 lei, este oferită de Episcopia de Bălţi, lunar, timp de zece luni, elevilor şi liceenilor de la instituţiile de învăţământ din jurisdicţia Episcopiei de Bălţi, care sunt harnici la învăţătură, dar provin din familii cu venituri modeste.

În anul de învăţământ 2021 – 2022, Episcopia de Bălţi acordă, pentru zece luni, 20 de burse „Mitropolit Visarion Puiu” (850 de lei) şi 10 burse „Mecena Vasile Stroescu” (700 de lei). Bursele „Mitropolit Visarion Puiu” şi „Mecena Vasile Stroescu” sunt oferite cu ajutorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, păstorită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, păstorită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif.

Mitropolit Visarion Puiu (1879 - 1964) este primul ierarh care a păstorit la Bălţi (1923 - 1935), iar Vasile Stroescu (1845 - 1926) este cel mai mare filantrop român din Basarabia, care a făcut mult bine semenilor săi şi a rămas în conştiinţa urmaşilor ca mare ctitor de şcoli, spitale şi biserici. Aceste burse vin să ne amintească de modelele pe care le-am avut noi în acest spaţiu şi care suntem chemaţi să le urmăm.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi