Marți, 19 aprilie 2022, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, însoţit de PC diacon Anatolie Graur, a făcut o vizită în satele Pînzăreni și Obreja Veche din raionul Fălești.
Cu această ocazie, PS Antonie a dus în dar pentru 50 de familii 50 de pachete cu produse alimentare, fiecare pachet cântărind aproximativ 8 kg.
PS Antonie s-a întâlnit cu primarii și asistenții sociali din cele două localități: dna Raisa Cojocari și dna Irina Baltag (satul Pînzăreni) și dna Zinaida Mocanu și dna Ana Ivanov (sat Obreja Veche).
PS Antonie le-a vorbit doamnelor despre Campania de Paşti „Masa Bucuriei” și scopul organizării acestei acțiuni de caritate.
Doamnele primărițe și doamnele asistente sociale au mulțumit pentru daruri, menționând că este un mare ajutor, în ajun de Sărbătorile de Paști, pentru familiile care se descurcă mai greu din punct de vedere material.
Produsele alimentare au fost colectate în cadrul Campania de Paşti „Masa Bucuriei”, organizată de Misiunea Socială ,,Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, acţiune filantropică organizată și în cadrul Episcopiei de Bălți.
Campania de Paşti „Masa Bucuriei” ,organizată în ziua de 16 aprilie 2022, în Sâmbăta lui Lazăr, în spațiul canonic al Episcopiei de Bălți, a cuprins 17 unități comerciale, unde s-au colectat 2994 de kilograme de produse alimentare. La Campania de Paşti „Masa Bucuriei” au participat din partea Episcopiei de Bălți 105 voluntari.
Produsele alimenatare adunate în cadrul Campaniei de Paşti „Masa Bucuriei” vor fi repartizate, cu binecuvântarea PS Antonie, familiilor care întâmpină greutăți de ordin material.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi