Patru ani de la reactivarea Episcopiei de Bălţi, fostă a Hotinului

 

Marți, 24 mai 2022, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a împlinit patru ani de la alegerea, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 24 mai 2018, în scaunul vacant de episcop de Bălţi.

Ziua de 24 mai 2018, a fost evenimentul istoric când, la cererea clericilor şi credincioşilor, s-a făcut dreptate şi s-a reparat un neadevăr istoric, acela de a reactiva Episcopia de Bălți, fostă a Hotinului, singura structură canonică din acest spațiu al nordului Basarabiei.

Istoric: Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului) a fost înfiinţată, ca parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, la data de 8 martie 1923. Primul ierarh care a păstorit la Bălţi a fost episcopul Visarion Puiu (1923-1935), în timpul căruia au fost construite Catedrala episcopală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi reşedinţa episcopală, au fost înălţate 64 de biserici noi şi renovate 343 de lăcaşuri de cult. Ulterior, această eparhie a fost păstorită de episcopii Tit Simedrea (1935-1940) şi Partenie Ciopron (1941-1944, în calitate de locţiitor). După instaurarea regimului sovietic în spaţiul românesc din stânga Prutului în anul 1944, eparhia şi-a încetat activitatea, fără a fi însă desfiinţată.

Odată cu reactivarea structurii eclesiastice canonice din acest spaţiu - Mitropolia Basarabiei -, în anul 1992, au fost reactivate şi eparhiile sale istorice sufragane, printre care şi Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului), aceasta fiind înregistrată ca persoană juridică şi parte componentă a Mitropoliei Basarabiei la Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Moldovei, prin Certificatul nr. 2017 din 17 decembrie 2004, când i s-a recunoscut şi Statutul de organizare şi funcţionare. Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, prin hotărârea nr. 4555 din 22 octombrie 2007, înscrierea acestei eparhii în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (art. 6 alin. 2 par. 7 poziţia 31).

La dorinţa clericilor şi credincioşilor din Episcopia de Bălţi şi respectând prevederile Statutelor Mitropoliei Basarabiei şi al Episcopiei de Bălţi, precum şi în baza Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a convocat, în ziua de marţi, 15 mai 2018, Adunarea eparhială a Episcopiei de Bălţi în cadrul căreia au fost desemnaţi doi candidaţi eligibili pentru slujirea de Chiriarh.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din ziua de joi, 24 mai 2018, a analizat propunerea Adunarii eparhiale a Episcopiei de Bălţi din data de 15 mai 2018 şi în urma votului exprimat a ales în scaunul vacant al Episcopiei de Bălţi pe Preasfinţitul Părinte Antonie (Anatolie) de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. În acest fel s-a restabilit un adevăr istoric şi după 74 de ani a fost ales al patrulea episcop canonic la Bălţi.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi