Comunitatea „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Corlăteni şi-a serbat hramul

 

 

Vineri, 3 iunie 2022, ziua prăznuirii Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena (pe stil vechi), PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, raionul Râşcani (preot paroh Valeriu Ursu).

După înconjurarea tradiţională de hram a sfântului locaş, PS Antonie a oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra preotului paroh şi a comunităţii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Corlăteni. 

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la convertirea la creștinism a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena și la viața lor, după momentul descoperirii credinței în adevăratul Dumnezeu, ca modele de vieţuire creştină şi apărare a credinţei, în mod special pentru cei care au o funcție de decizie, care pot din postura lor de conducători să contribuie la întărirea credinței în popor.

PS Antonie a felicitat comunitatea „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din Corlăteni cu ocazia sărbătoririi hramului şi i-a felicitat pe toți creștinii care poartă numele de Constnatin și Elena cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice, mulţumindu-i și părintelui Valeriu pentru invitaţia de a fi prezent în zi de hram în mijlocul comunității de la Corlăteni.

PS Antonie i-a dăruit părintelui Valeriu un Liturghier și un Molitfelnic, cărți care reprezintă donația părintelui Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, starețul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor, pentru preoții Episcopiei de Bălți.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi