PS Antonie a înmânat diplome de voluntariat elevilor de la Colegiul Pedagogic din Bălți

 

Marți, 31 mai 2022, PS Antonie, Episcopul de Bălți, a participat la festivitatea de absolvire a primei promoții a Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (director Anatol Moraru).

Cu această ocazie, PS Antonie a înmânat Diplome de voluntariat la 10 elevi de la această instituție de învățământ din Bălți, „în semn de prețuire și de recunoștință pentru implicare activă în activități filantropice” organizate de Episcopia de Bălți (fosta a Hotinului). Fiecare voluntar a primit din partea ierarhului Episcopiei de Bălţi şi câte o Carte de Învăţătură de Credinţă Creştină Ortodoxă.

Voluntarii de la Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți au participat la două campanii organizate de Episcopia de Bălți în municipiul Bălți: Campania „Săptămâna Națională de Prevenire a Risipei de Alimente”, Bălți, 27 noiembrie 2021, organizată de Banca de alimente a Misiunii Sociale „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei în colaborare cu Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului) și în cadrul Campaniei de Paşti „Masa Bucuriei”, Bălți, 16 aprilie 2022.

PS Antonie a menționat buna colaborare între Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului) și Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți, mulțumind corpului didactic pentru faptul că au reușit să cultive elevilor calități, care înnobilează fiecare om, cum ar fi: generozitatea și dragostea față de aproapele. Episcopul de Bălți a mulțumit și tinerilor voluntari pentru implicarea în activitățile filantropice organizate de Episcopia de Bălți, menționând că este o jertfă frumoasă când oferi timpul tău pentru a ajuta semenii.

Una dintre cele 30 de burse acordate de Episcopia de Bălți, în anul de învăţământ 2021 – 2022, elevilor și studenților de la instituțiile de învățământ din nordul R. Moldova, a fost repartizată unei eleve de la Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți.

La festivitatea de absolvire a Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți a fost prezent și Excelenţa Sa, domnul Petrişor Ionel Dumitrescu, Consulul General al României la Bălţi, care a adresat un cuvânt de salut către absolvenții și profesorii Colegiului.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi