Duminică, 14 aprilie 2019, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Serghie de Radonej” din localitatea Vărvăreuca, raionul Floreşti (preot paroh Serghei Bârlădeanu).
După Sfânta Slujbă, PS Antonie a oficiat slujba sfinţirii a două streaguri bisericeşti.
În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la perioada Postului Mare ca timp de pregătire pentru Slăvita Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ca model de schimbare a vieţii, de renunţare la o viaţă păcătoasă şi de urmare a voii lui Dumnezeu.
Între altele, PS Antonie a spus: „Maria Egipteanca este un model de schimbare a vieţii păcătoase într-o viaţă după voia lui Dumnezeu. Vedem lucrarea tainică a lui Dumnezeu în inima omului care s-a decis să renunţe la păcat şi să-l caute pe El, izvorul liniştii şi a păcii sufleteşti. Din viaţa Mariei Egiptence vedem cum Dumnezeu răspunde căutărilor sincere ale omului şi-l ridică din prăpastia păcatului pe culmile sfinţeniei. Când omul decide să se îndepărteze de păcat, Dumnezeu îl ajută. Dumnezeu respectă libertatea omului şi îl lasă pe om să ia singur decizia de schimbare a vieţii. La dorinţa omului de schimbare a vieţii, Dumnezeu vine cu ajutorul său”.
Părintele Serghei i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe ierarh să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.
Comunitatea „Sfântul Serghie de Radonej” din satul Vărvăreuca , raionul Floreşti a fost înregistrată în anul 2012. La 28 noiembrie 2013 a fost pusă prima piatra de temelie. La slujba de punere a pietrei de temelie a participat PC preot Ioan Cosoi, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chişinăului şi PC preot mitrofor Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi. În ziua de 18 iulie 2014, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat prima slujbă arhierească în mijlocul comunităţii „Sfântul Serghie de Radonej”. Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a slujit la Vărvăreuca în zilele de hram: 18 iulie 2015, 18 iulie 2016 şi 18 iulie 2017.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi