Marți, 23 mai 2023, PS Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei și Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat” din localitatea Lupăria, comuna Cotnari, Protopopiatul Hârlău, Arhiepiscopia Iașilor (paroh - preot Ciprian Bulgaru).
În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la viața și statornicia în credință a Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei, și la învățăturile pe care le reținem din viața acestui mare mărturisitor al lui Hristos.
După Sfânta Liturghie, PS Antonie, împreună cu soborul de preoți, a oficiat un parastas pentru sufletele ctitorilor sfântului locaș trecuți la Domnul.
PS Antonie a mulțumit părintelui Ciprian pentru invitație și Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru binecuvântarea de a sluji la Lupăria și a dăruit, așa cum obișnuiește, o candelă care va arde în biserica din sat pentru unitatea neamului românesc și i-a rugat pe cei prezenți la slujbă să se roage pentru Basarabia.
Părintele Ciprian a mulțumit PS Antonie pentru candelă și a promis că va avea grijă ca flacăra acesteia să nu se stingă.
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie și la oficierea parastasului a paricipat și PC Preot Victor Pâslariu, protopopul de Hârlău, PC Preot Nicolae Crăciun, Protopop Onorific și domnul Vasile Crețu, primarul comunei Cotnari.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi