Marţi, 23 aprilie 2019, PS Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de PC părinte Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi a făcut o vizită la Grădiniţa № 7 „Guguţă” din Bălţi (director Ada Tica). Clericii Episcopiei de Bălţi au adus în dar copiilor mai multe jucării.
PS Antonie a spus că jucăriile au fost donate de un creştin care a dorit să-şi păstreze anonimatul. PS Antonie, între altele, a spus: „Dăruitorul acestor jucării doreşte să rămână necunoscut. Unii oameni nu doresc ca de faptele lor să audă toată lumea, ci doar Dumnezeu. Este o abordare conformă cu învăţătura creştină - o faptă bună ca să aducă roade de mântuire trebui îngropată în uitare”. „Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că a rânduit ca prin noi să vină bucuriile pentru copiii din această Grădiniţă”, a mai spus PS Antonie.
Doamna director a mulţumit pentru daruri şi a menţionat: „Jucăriile vor bucura mult copii noştri. Mulţumesc tuturor celor care se gândesc şi la noi. Sănătate celor care au donat aceste jucării. Să trăiască şi să mai facă fapte bune”.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi