PS Antonie: „Sfântul Constantin este un model de viață pentru toți funcționarii de orice rang”

 

 

Sâmbătă, 3 iunie 2023, de ziua prăznuirii Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena (pe stil vechi), PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, rn. Floreşti (locţiitoare stareţă – rasofora Maria Popa).

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la convertirea la creștinism a Sfântului Constantin, rolul lui la legalizarea creștinismului și la exemplul lui de susținere a credinței creștine.

Între altele, PS Antonie a menționat: „Sfântul Constantin după convertire s-a manifestat ca un adevărat susținător al credinței creștine, promovând-o prin diferite acțiuni și legi ale statului. Creștinii au ieșit din catacombe și își practicau religia liber. În acest fel, Sfântul Constantin a rămas în istorie ca un exemplu pentru muți împărați, regi și domnitori. Sfântul Constantin a fost un exemplu și pentru Sfântul Ștefan cel Mare și pentru Sfântul Constantin Brâncoveanu, care prin faptele lor au sprijinit, la fel ca Marele Constantin, Biserica și credința creștină. De fapt, Sfântul Constantin este un model de viață pentru toți funcționarii de orice rang. Cei care au puterea de decizie pot ajuta în diferite moduri Biserica, pot contribui la întărirea credinței în popor, pot susține diferite proiecte prin care tinerilor să li se arate frumusețea credinței creștine.

Indiferent care este funcția pe care o dețin – primar, director de școală, rector de instituție de învățământ superior, președinte de raion sau președinte de țară – pot ajuta Biserica, pot ajuta credința. Ferice de cei luminați care înțeleg că funcția pe care o dețin le este îngăduită de Bunul Dumnezeu pentru a promova credința în popor, pentru a promova lumina”.

PS Antonie i-a felicitat pe cei care poartă numele de Constantin şi Elena și derivatele din aceste nume cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi