Miercuri, 24 aprilie 2019, PS Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de PC părinte Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi şi doamna preoteasă Lucia Cernei, preşedinta Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi, a făcut o vizită la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi (director Veaceslav (Slavian) Vlad). Reprezentanţii Episcopiei de Bălţi au dus în dar, pentru lucrătorii Teatrului, 10 colete de produse alimentare. O parte dintre beneficiarii darurilor au primit pachetele din mâna Episcopului de Bălţi.
Înainte de a înmâna darurile, PS Antonie, între altele, a spus: „Vrem să mulţumim pentru colaborarea care există între Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi şi Episcopia de Bălţi. Aş aminti, aici, Concertul de colinde din iarnă organizat de Episcopia de Bălţi şi găzduit de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, care a avut o mare rezonanţă în mediul ortodox de la noi şi unde au fost prezenţi peste şase sute de spectatori. În ziua de sâmbătă, 20 aprilie 2019, în adrul Episcopiei de Bălţi s-a desfăşurat Campaniei „Masa Bucuriei”, proiect al Misiunii Sociale „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, unde s-a strâns produse alimentare pentru familiilor care întâmpină greutăţi financiare. Ne-am gândit că şi printre lucrătorii Teatrului din Bălţi sunt asemenea persoane, pentru că oamenii de cultură sunt oameni de jertfă, mai ales în spaţiul nostru, şi am dorit să le facem mici bucurii. Suntem în perioada Postului Mare şi în această perioada suntem chemaţi, mai mult ca în alte perioade ale anului, să ajutăm pe semenii noştri. Faptele bune sunt lumini pentru semeni şi pentru sufletele noastre. Vă mulţumesc, domnule director, că ne-aţi oferit o asemenea ocazie să aducem, din darurile colectate în cadrul Campaniei „Masa Bucuriei” şi lucrătorilor Teatrului din Bălţi”.
Domnului Veaceslav Vlad, director general al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi a mulţumit pentru daruri şi a spus că este deschis pentru alte colaborări cu Episcopia de Bălţi.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi