Slujbă arhierească la parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa

 

 

Vineri, 7 iulie 2023, ziua în care creştinii, care ţin sărbătorile pe calendarul neîndreptat (stil vechi), au cinstit Naşterea Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa (preot paroh PC Sergiu Grosu).

La Sfânta Liturghie a fost prezent și PC Preot Dumitru Butnariuc, parohul bisericii cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare” din orașul Botoșani, Protopopiatul Botoșani, Arhiepiscopia Iașilor, împreună cu un grup de credincioși, care au adus și un ajutor financiar pentru comunitatea din Ocnița.

Cu binecuvântarea PS Antonie, PC Preot Dumitru Butnariuc a rostit și un cuvânt de învățătură. 

Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din orașul Botoșani este înfrățită cu parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa. 

PC Preot Dumitru Butnariuc i-a dăruit ierarhului Episcopiei de Bălți o icoană cu chipul Sfântului Antonie cel Mare.

PS Antonie a mulțumit părintelui Dumitru pentru dar și le-a vorbit creștinilor de peste Prut despre viața românilor din Basarabia și din Ocnița în mod special.

PS Antonie i-a mulțumit și părintelui Sergiu pentru invitația de a veni, din nou, în mijlocul comunității din Ocnița.

Părintele Sergiu i-a mulțumit PS Antonie pentriu vizită și binecuvântare și părintelui Dumitru și creștinilor care l-au însoțit pentru dar și pentru buna colaborare între cele două parohii, invitându-i să mai vină la Ocnița și cu alte ocazii.

Apoi, PS Antonie a vizitat șantierul noii biserici, unde părintele Sergiu i-a vorbit ierarhului despre mersul lucrărilor de construcție.

Istoric: Comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa a fost înfiinţată, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălţi, în toamna anului 2019. În data de 3 ianuarie 2020, comunitatea a fost recunoscută ca persoană juridică de către stat. Comunitatea a fost formată la cererea creştinilor din Ocniţa dornici de a avea slujbe în limba română. În ultimii 50-60 de ani în oraşul Ocniţa nu s-au oficiat slujbe în limba română. În unica biserică din oraş, locaş care aparţine de Patriarhia Moscovei, slujbele s-au oficiat doar în slavonă. Părintele paroh Sergiu Grosu, ajutat de creştini buni şi darnici, a reuşit să achiziţioneze un vagon, unde, cu spirit de gospodar, a amenajat un spaţiu pentru rugăciune. Cu ajutorul preoţilor din Protopopiatul Botoşani, Arhiepiscopia Iaşilor, în anul 2020, comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa a cumpărat un teren pentru ridicarea unui sfânt locaş. În anul 2021, comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Ocnița a mai primit în dar un teren, donat de familiile Alexandru și Veronica Apostoliuc, Alexandru și Silvia Mîrza și Marin și Cristina Mîrza din orașul Ocnița. În cele din urmă s-a decis ca sfântul locaș să fie înălțat pe terenul donat de familiile din Ocnița, iar pe terenul achiziționat cu ajutorul preoţilor din protopopiatul Botoşani va fi construit un Centru misionar-catehetic.

PS Antonie a oficiat prima Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Ocniţa în ziua de 8 august 2020.

În ziua de joi, 4 mai 2023, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat slujba de sfințire a pietrei de temelie a noului sfânt locaș din Ocnița, care se va afla sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi