Duminică, 13 august 2023, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, rn. Floreşti (locţiitoare stareţă – rasofora Maria Popa).
PS Antonie, în cuvântul său, s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a X-a după Pogorârea Duhului Sfânt (Vindecarea lunaticului).
Vorbind despre credința în Dumnezeu pe care trebuie să o aibă omul, PS Antonie, între altele, a menționat: „Vedem din Evanghelie că din cauza puținei credințe, ucenicii nu au putut vindeca copilul lunatic. Mântuitorul se arată supărat pentru faptul că întâlnește necredință și îndărătnicie în popor. Necredința și îndărătnicia îl ține pe om departe de Dumnezeu. Și această stare nu-L mulțumește pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu se întristează când credința omului este slabă, pentru că doar credința puternică, legătura prin rugăciune cu Dumnezeu, asigură omului lumină în suflet și apropierea de izvorul vieții. Spune Mântuitorul că de omul cu o credință cât un grăunte de muștar asculta și munții. Și nimic nu este cu neputință omului care are credință. Omul cu credință toate le reușește”.
„Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne întărească credința, pentru a avea pace și lumină în suflet și speranța moștenirii fericirii veșnice”, a îndemnat PS Antonie.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi