O candelă pentru unitatea neamului românesc va arde și la Mănăstirea Vorona

 

 

 

 

Vineri, 8 septembrie 2023, data la care creștinii respectă sărbătorile creștine după calendarul îndreptat (stil nou) au prăznuit Nașterea Maicii Domnului, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Vorona (stareţă - Stavrofora Teofana Scântei).

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la locul Maicii Domnului în cultul ortodox și în viața fiecărui creștin care i se roagă Maicii Domnului cu credință fierbinte.

PS Antonie a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru binecuvântarea de a sluji la istorica Mănăstirea Vorona și a oferit, așa cum obișnuiește ierarhul de la Bălți, acolo unde oficiază pentru prima dată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, să ofere în dar o candelă, care va arde la Mănăstirea Vorona pentru unitatea neamului românesc și le-a rugat pe monahiile de la Vorona să se roage pentru Basarabia.

Maica iconomă a mănăstirii, care a primit candela în locul maicii starețe, a mulțumit și a promis că flacăra acesteia va ardela Vorona pentru Basarabia și pentru unitatea neamului românesc.

Pcuv. Părinte Arhimandrit Ioan Harpa, exarhul mănăstirilor din zona Botoşanilor şi stareţul Mănăstirii Popăuţi din Botoşani, i-a mulțumit PS Antonie, din partea maicii starețe, pentru slujba oficiată la Mănăstirea Vorona, și i-a dăruit din partea stareței o icoană cu chipul Maicii Domnului.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.

Istoric: Mănăstirea Vorona este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe teritoriul comunei Vorona (județul Botoșani). Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri aflată la o distanță de 2 km de satul Vorona.

Potrivit tradiției, la începuturile secolului al XVI-lea (1503), monahi români din satele Moldovei, dar și de prin părțile Banatului, precum și schimnici ruși și greci, au ctitorit un mic schit de lemn cu denumirea de "Sihăstria din Poiana Voronei".

În decursul timpului, Mănăstirea Vorona a fost o înfloritoare vatră monahală, aici ajungând să viețuiască în anumite perioade până la 200 de călugări.

În perioada primului război mondial, în clădirile acestei mănăstiri au fost adunați și adăpostiți foarte mulți tineri școlari refugiați din Muntenia. Călugării de aici i-au învățat carte pe tineri.

Între anii 1929-1931 a viețuit la această mănăstire fratele Toader Arăpașu (viitorul Patriarh Teoctist). Chilia în care a locuit acesta este păstrată astăzi ca muzeu.

Ca urmare a Decretului nr. 410 din anul 1959, mănăstirile Vorona și Sihăstria Voronei au fost închise. Obiectele cu valoare de patrimoniu (Sfinte Vase, cruci argintate etc.) de la schit au fost confiscate de către stat. Bisericile au fost încuiate, iar chiliile transformate în depozite de cereale ale C.A.P.-ului.

În anul 1968, mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei a redeschis ambele mănăstiri, Mănăstirea Vorona cu obște de călugărițe, iar Schitul Sihăstria Voronei cu obște de călugări. În cei 10 ani de abandonare, ansamblul mănăstiresc începuse să se degradeze. Între anii 1968-1972, s-au efectuat lucrări de restaurare ale bisericilor mănăstirești, executându-se în același timp și importante lucrări de restaurare, consolidare și protecție la corpurile de chilii de pe latura de vest, precum și la alte clădiri ale complexului monahal.

Printre stareții care au condus acest așezământ monahal au fost Rafail (1820-1853), Iosif Vasiliu (1853-1876), Nifon Ioniță, iar de la redeschiderea mănăstirii cu obște de maici stareță a fost maica stavroforă Teofana Scântei (din 1968).

Complexul mănăstiresc include: Biserica "Adormirea Maicii Domnului", Biserica "Nașterea Maicii Domnului, Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" și alte clădiri: În partea de vest a incintei se află turnul clopotniță, cu două etaje și cu acoperiș în formă de mitră arhierească. Intrarea în ansamblu se face printr-un gang aflat în stânga clopotniței. În stânga și în dreapta clopotniței sunt clădiri pentru chilii cu cerdacuri susținute de stâlpi din lemn în partea sudică și de coloane din zid în partea nordică.

În partea de est a incintei se află mai multe clădiri cu scop administrativ: stăreția (care are la parter ateliere, iar la etaj chilii), sala de protocol pentru primirea oaspeților și o clădire pentru chilii. Mai este păstrată o casă mică în care a viețuit ca frate în 1929-1931 viitorul patriarh Teoctist Arăpașu. În anul 2005 pe peretele casei a fost amplasată o placă de marmură cu următoarea inscripție: "În această chilie a mănăstirii Vorona a viețuit, între anii 1929-1931, ca frate de mănăstire, Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, patriarhul României. 2005".

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi