Luni, 25 septembrie 2023, în cadrul vizitei la Paris, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat slujba de parastas a vrednicului de pomenire Mitropolit Visarion Puiu în Cimitirul Montparnasse, unde se află mormântul primului ierarh al Episcopiei Hotinului, actuala Episcopie de Bălți. Slujba de parastas a fost oficiată în contextul împlinirii a 100 de ani de la reînființarea acestei structuri eclesiastice românești din Basarabia.
Preasfințitul Părinte Antonie a fost însoțit la acest eveniment de PC părinte Lilian Măntăluță, parohul comunității ortodoxe românești cu hramul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” din Auvers-sur-Oise, PC părinte arhidiacon Iosif Vlad de la Catedrala Mitropolitană din Paris și PC arhidiacon Marius Mihai Anton, consilier eparhial din cadrul Episcopiei de Bălţi.
PS Antonie a dorit să aducă un omagiu vrednicului său înaintaș, în scaunul episcopal de la Bălți, cu ocazia centenarului Episcopiei de Bălţi și a împlinirii a 99 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei Episcopale din Bălți la data de 24 septembrie 1924. Preasfinţitul Părinte Antonie a venit și cu un gând de rugăciune către Mitropolitul Visarion Puiu, cerând ajutor de la Dumnezeu în propovăduirea adevărului de credință și de neam în spațiul basarabean.
PC parinte arhidiacon Iosif Vlad, care este un bun cunoscător al biografiei Mitropolitului Visarion Puiu, i-a relatat Episcopului Antonie multe momente interesante din viața marelui Mitropolit.
Cu această ocazie, Preasfințitul Antonie a trecut și pe la mormintele cunoscuților români înmormântați în Cimitirul Montparnasse: Constantin Brâncuși, cel mai mare sculptor român, Emil Cioran, filozof și scriitor român și Eugen Ionesco, scriitor și membru al Academiei Franceze.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi