Conferința preoţească a clericilor din Episcopia de Bălți

 

 

Marți, 24 octombrie 2023, cu binecuvantarea Preasfințitului Antonie, Episcopul de Bălți, a avut loc cea de-a treia conferință preoţească organizată în contextul declarării anului 2023 de către Patriarhia Română, drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”. Evenimentul s-a desfășurat la biserica „Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din Bălți.

În cadrul conferinței, părintele Arhimandrit Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Bucium din Iași, a susținut o prelegere cu tema „Bătrânețea - vârsta marilor concluzii ”.

Conferinţa a fost precedată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

În cuvântul introductiv, PS Antonie a vorbit despre grija și respectul pe care trebuie să-l purtăm față de persoanele în vârstă și folosul unor asemenea întâlniri pentru sporirea duhovnicească a fiecărui participant.

În continuare, PC Arhidiacon Marius Mihai Anton, consilier eparhial în cadrul Sectorului de Cultură, Misiune și Tineret al Episcopiei de Bălţi, a prezentat într-o scurtă descriere viața și activitatea misionar-pastorală a PC Arhimandrit Nicodim Petre. 

După prezentarea prelegerii a urmat o sesiune de discuții și întrebări referitor la subiectul abordat, la care părintele Nicodim a răspuns cu mult drag.

În încheiere, PS Antonie i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei, pentru faptul că a binecuvântat ca Preacuv. Nicodim Petre să vină la Bălţi și părintelui Nicodim pentru meditaţia bogată .

Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă de pace, frăţească înţelegere și înaltă zidire duhovnicească.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi