Joi, 16 mai 2019, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcop de Bălţi, şapte elevi de la liceele din Bălţi, Donduşeni şi Edineţ au participat la Concursul de poezie creştină „Lumină Lină”, care s-a desfăşurat în incinta Casei de Cultură din satul Peresecina, raionul Orhei, din cadrul Arhiepiscopia Chişinăului.
Copii au fost însoţiţi de profesorii de la liceele unde învaţă şi de către PC părinte Roman Botezat, consilier cultural al Episcopiei de Bălţi. Concursul de poezie creştină „Lumină Lină” se desfăşoară la iniţiativa PC preot Sergiu Matei, parohul bisericii din localitate. Părintele Matei, în această nobilă activitate, este ajutat de profesorii de limbă română din cadrul Liceul teoretic „Alexadru Donici” din satul Peresecina, Catedra de Limba Română.
Anul acesta la concurs au participat 21 copii din cele trei eparhii ale Mitropoliei Basarabiei.
Din juriu au făcut parte poeţii Galina Furdui (preşedinte), Nicolae Bălţescu, Marcela Mardare şi doamnele profesoare de limbă română: dna Aurelia Lîsîi de la Liceul „Mihai Eminescu” din Bălţi şi dna Ana Ivanov, inspector raional de limbă şi literatură română din Orhei.
După deliberări juriul a acordat: Premiul Mare, un loc I, două locuri II, patru locuri III şi două premii menţiune. Toţi elevii au primit diplome de participare şi cărţi.
Concursul de poezie creştină „Lumină Lină” da la Peresecina este la cea de-a cincia ediţie şi are ca scop promovarea lecturii, poeziei, dragostea de neam şi credinţa creştină. Printre cei care au susţinut Concursul de poezie, din acest an, au fost Primăria satului Peresecina, rn. Orhei, parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Peresecina şi domnul Ruslan Deleanu.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi