Duminică, 19 noiembrie 2023, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității „Naşterea Maicii Domnului” din satul Băhrinești, rn. Florești (preot slujitor - PC Pr. Andrian Agapi).
PS Antonie, în cuvântul său, s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a XXIV-a după Pogorârea Duhului Sfânt.
PS Antonie i-a mulțumit părintelui Andrian pentru acitivitatea pastoral-misionară desfășurată în parohie şi i-a dăruit un Molitvelnic și un Liturghier, donate de PCuv. Părinte Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.
Istoric: Comunitatea religioasă „Nașterea Maicii Domnului” a Episcopiei de Bălți din satul Băhrinești, rn. Florești, a fost înființată de un grup de credincioși din Băhrinești încurajați de către PC Protoiereu Mitrofor Ilie Munteanu, fost protopop de Florești și înregistrată la Agenția de Servicii Publice în data de 22 mai 2020.
Cu ajutorul Protopopiatului Hârlău din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor (Protopop - PC Pr. Victor Pâslariu), părintle Ilie a construit un paraclis pe care l-a așezat pe terenul oferit de un bun creștin din Băhrinești pe nume Andrei Manea.
Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată de către părintele Ilie Munteanu în ziua de 17 decembrie 2022, când, pe stil vechi, este prăznuită Sfânta Muceniță Varvara.
Din data de 28 ianuarie 2023, slujbele la paraclisul din Băhrinești, sunt oficiate, cu bunecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălți, de către PC Pr. Andrian Agapi, preot misionar din cadrul Episcopiei de Bălți. Primul hram comunitatea l-a serbat în ziua de 21 septembrie 2023. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către PS Antonie, Episcopul de Bălţi.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi