Marți, 21 noiembrie 2023, de ziua prăznuirii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (stil vechi), PS Antonie, Episcopul de Bălţi a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil” din satul Donduşeni, rn. Donduşeni (preot slujitor – Sergiu Grosu), cu ocazia sărbătoririi hramului acestei localităţi.
PS Antonie în cuvântul său s-a referit la locul şi rolul sfinţilor îngeri în viaţa creştinului și i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage îngerului păzitor pentru ca acesta să rămână alături de ei și să-i protejeze de cele rele.
PS Antonie i-a mulțumit părintelui Sergiu pentru acitivitatea pastoral-misionară desfășurată în parohie şi i-a dăruit o Carte de rugăciune și o Psaltire, iar pentru biblioteca parohială două volume de carte de Învăţătură de Credinţă Creştină Ortodoxă.
Părintele Sergiu, la rândul său, i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi pentru binecuvântarea arhierească acordată parohiei din Dondușeni şi l-a invitat pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în satul Donduşeni şi cu alte ocazii.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi