PS Antonie a oficiat Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Chirilovca

 

 

Vineri, 1 martie 2024, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, rn. Floreşti (locţiitoare stareţă – rasofora Maria Popa).

PS Antonie, în cuvântul său, s-a referit la folosul Tainei Sfântului Maslu pentru viața creștinului și s-a referit la Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre – Bunul nostru Dumnezeu - de la cine vine vindecarea în realitate.

PS Antonie s-a referit și la perioada Sântului și Marelui Post al Sfintelor Paști ca o perioadă de înnoire duhovnicească a sufletului și un timp de creștere sprirituală. Preasfinția Sa a amintit de asemenea de locul rugăciunii în viața creștinului și în procesul de vindecare când trecem prin boală.

PS Antonie i-a îndemnat pe cei prezenți să se închine copiei icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, care a fost donată, Mănăstirii Chirilovca, în luna iulie 2021, de PCuv. Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, starețul Mănăstirii Hadâmbu.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi