Duminică, 21 aprilie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, raionul Râşcani (preot paroh - protoiereu Valeriu Ursu).
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a hirotonit în treapta de diacon pe domnul Vasile Șochin.
PS Antonie, în cuvântul său, rostit după Sfânta Liturghie, s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a cincea din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști, la viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca și la activitatea clericilor în cadrul Episcopiei de Bălți și a Mitropoliei Basarabiei, ca unica Biserică canonică în acest spațiu.
Părintele Valeriu i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi pentru binecuvântarea arhierească acordată comunității pe care o păstoreşte, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul creştinilor din Corlăteni, unde este așteptat de credincioși, şi cu alte ocazii.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi