Duminică, 28 aprilie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Horeşti, rn. Făleşti (paroh – PC preot Mihail Nedelcu).
În cuvântul său rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim și la Săptămâna Patimilor, ca perioadă de pregătire intensă pentru Slăvitul Praznic al Învierii.
PS Antonie l-a gratificat pe părintele Mihail, în semn de apreciere a activității pastoral-misionare, cu Ordinul Episcopiei de Bălți „Crucea Bălțeană pentru clerici”.
PS Antonie i-a felicitat, de asemenea, cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice, pe toţi creştinii care poartă numele de flori, dorindu-le sănătate și ajutor de la Domnul.
Părintele Mihail i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi pentru binecuvântarea arhierească acordată comunității pe care o păstoreşte, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul creştinilor din Horești şi cu alte ocazii.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi