Slujbă arhierească la hramul bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din Gara Rediul Mare

Slujbă arhierească la hramul bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din Gara Rediul Mare

 

Luni, 3 iunie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Gara Rediul Mare, comuna Grinăuţi, rn Ocnița (preot slujitor - PC părinte Bogdan Avram), cu ocazia sărbătoririi hramului sfântului locaș.

Cuvântul de învățătură a fost rostit, cu binecuvântarea PS Antonie, de către părintele Mihail Popa din Botosani.

PS Antonie a mulțumit părintelui Bogdan Avram pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată la Gara Rediul Mare și i-a dăruit un Liturghier și un Molitfelnic, cărți de cult donate de către PCuv. Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, starețul Mănăstirii Hadâmbu.

La Sfânta Liturghie a fost prezentă și dna Alla Cebotari, primarul comunei Grinăuți Moldova, rn Ocnița, care a adresat un cuvânt de felicitare credincioșilor cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.

Istoric: Piatra de temelie a bisericii a fost pusă, în data de 7 august 2014, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor. Vrednicul de pomenire preot Sandu Constantin, trecut la cele veșnice în data 29 martie 2015, a reusit sa ridice zidurile noului sfânt locaș, din blocuri de piatră calcaroasă – cotileț, până la geamuri. După trecerea la cele veșnice a părintelui Sandu Constantin, vrednicul de pomenire preot Alexandru Argatu, din Boroaia, județul Suceava, (trecut la cele veșnice în data de 11 august anul 2020) a trimis, în data de 21 noiembrie 2015, la Gara Rediu Mare, pe părintele Mihai Popa, un ucenic de-al sfinției sale, ca să ia cunoștință de starea lucrurilor la fața locului, pentru a putea continua ridicarea sfântului locaș. Astfel cu ajutorul direct al părintelui Alexandru Argatu lucrările de construcție, a bisericii din Gara Rediu Mare, au continuat. Ridicarea sfântului locaș a fost supravegheată, cu multă atenție, dăruire și implicare, de către părintele Mihai Popa, coordonator al lucrărilor de construcție fiind doamna Violeta Coșuleanu.

Construcția bisericii a fost terminată în anul 2016, pe timpul păstoririi, la Gara Rediu Mare, a Preacuviosului Părinte Veniamin (Vladimir) Gaiţ, trecut și el la Domnul în ziua de 19 iulie 2021. Au urmat lucrări de amenajare. Între anii 2017-2018, sfântul locaș a fost împodobit cu pictura. Sculptura catapetesmei a fost executată de către părintele Alexandru Argatu.

Sfințirea bisericii a avut loc în data de 8 octombrie 2023. Slujba sfințirii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor și PS Antonie, Episcopul de Bălţi.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi