PS Antonie a slujit în parohia Nemţişor, Târgu Neamţ  

PS Antonie a slujit în parohia Nemţişor, Târgu Neamţ

 

Duminică, 16 iunie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în parohia Nemţişor, comuna Vânători, Protopopiatul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ (paroh - preot Neculai Axentioi, protopop de Tg. Neamț).

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe dealul Bobeuca, din Nemţişor, unde este înălțat un monument (osuar), în memoria ostașilor căzuți, pe acele locuri, în al doilea Război Mondial. După Sfânta Liturghie, PS Antonie a oficiat un parastas pentru eroii români căzuți în bătălia de pe culmea Pleșului, Mănăstirea Neamţ, Valea Culeşei, Oglinzi, Poiana-Brusturi și Groşi, la împlinirea a 80 de ani de la tragicul eveniment. În total în acea bătălie, din luna iunie 1944, au murit circa 14.000 de soldaţi, români, ruşi şi germani.

Apoi, PS Antonie a sfințit Sfintele Cruci așezate, în număr de 14, de o parte şi de alta pe drumul care urcă la monument, pentru a reda mai bine jertfa eroilor căzuți la datorie. Sfintele Cruci sunt din beton armat, cu o greutate de aproximativ 7 tone. La bază, Crucile au un soclu pictat cu scena Răstignirii, simbolizând cele 14 opriri ale Domnului lisus Hristos pe drumul Golgotei, iar în lateral, în partea dreaptă, sunt reprezentați sfinți voievozi şi domnitori care au făurit România Mare.

PS Antonie a acordat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, mai multe distncții de vrednicie persoanelor care s-au implicat activ în edificarea monumentului (osuar) și a celor 14 Sfinte Cruci.

PS Antonie i-a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, pentru binecuvântarea de a reveni la Nemțișor și părintelui Axentioi pentru invitație. PS Antonie a mai slujit la Nemțișor, în ziua de 12 noiembrie 2022, când ierarhul din Basarabia a donat bisericii „Adormirea Maicii Domnului” o candelă, care arde, în ținutul nemțean, pentru unitatea neamului românesc.

Părintele Neculai i-a mulțumit PS Antonie pentru sfânta slujbă și binecuvântare arhierească și i-a dăruit, în semn de recunoștință, o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi