Sâmbătă, 29 iunie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, de săbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (stil nou), a participat, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, la slujba de hramul istoric al Catedralei Episcopale din Huşi.
Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali, părinții protopopi și părinți stareți și duhovnici din cadrul Eparhiei Huşilor.
Pelerinii au avut posibilitatea de a se închina la Icoana relicvar a Sfinților Apostoli Petru și Pavel și la Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, care au fost așezate într-un baldachin special, în curtea Catedralei Episcopale.
Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Huși este ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare şi a fost construită în anul 1495.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi