PS Antonie, prezent la hramul comunității „Tuturor Sfinţilor” din Floreşti
Duminică, 30 iunie 2024, PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunităţii „Tuturor Sfinţilor” din Floreşti (preot paroh - Marian-Cozmin Grigore, protopop de Soroca şi Floreşti).
La Sfânta Liturghie au fost prezenți și un grup de pelerini de la parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Iași, Protopopiatul II Iași, împreună cu părintele paroh, PC Preot Andrei Smeu. Comunitatea „Tuturor Sfinţilor” din Floreşti și comunitatea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Iași, Protopopiatul II Iași, sunt comunități înfrățite printr-un acord semnat în data de 11 iunie 2023.
În cuvântul de învăţătură, rostit după Sfânta Liturghie, PS Antonie s-a referit la lucrarea Sfântului Duh în Biserică și locul sfinţilor în cultul ortodox şi viața creștinului.
Un florilegiu de cântece creștine au prezentat Ansamblul folcloric „Vocile Neamului” din satul Domulgeni, rn. Florești (conducător artistic – Gheorghe Sorocean).
PS Antonie a felicitat comunitatea din Florești cu ocazia sărbătoririi hramului și i-a mulţumit părintelui paroh Marian-Cozmin pentru activitatea sa misionar-pastorală.
Părintele paroh Marian-Cozmin Grigore i-a mulţumit ierarhului pentru slujbă şi binecuvântare și l-a invitat să mai vină în mijlocul comunității pe care o păstorește și cu alte ocazii.
La Sfânta Liturghie a fost prezent și domnul Vasile Tâltu, președintele raionului Florești.
Primul hram comunităţii „Tuturor Sfinţilor” din Floreşti l-a serbat în ziua de 27 iunie 2021.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi